"De ce fumezi?"

Sincer asta mi se pare cea mai proasta intrebare pusa vreodata...
Fumez, si? Nu stiu daca sunt chiar dependenta de tigari in sine sau de imaginea pe care acestea mi-o dau. Mi se pare absolut fermecator felul in care tigarea se completeaza cu mana mea, felul in care se completeaza cu buzele mele ... si ce daca fiecare fum pe care il trag, ma intoxica si ma imbolnaveste? Si ce?
Sti senzatia aia, cand e dimineata inca racoare intr-o zi superba de primavara, si ti-e frig, din cauza ca esti deabea iesit din asternut, inca nu ai apucat sa mananci ceva, dar primul lucru pe care-l faci e sa-ti aprinzi o tigara, tragi fumul in plamani cat de tare poti si il ti acolo pana simti ca nu mai poti respira, dupa care il dai afara, risipindu-se in aer, iar pe tine te ia ameteala aia usoara, care pe moment nu pare mare lucru,dar iti pare aproape un moment de euforie...Sti? fumatori stiu ce vreau sa spun, aproape ca mie dor de senzatia aceea subtila, rece,dulce ce imi da fiori.
Inca un lucru absolut genial la tigari, este fumul, atunci cand expiri iar fumul iese dezvoltand tot felul de forme, fumul acela alb si dens, cu care te joci ca si cum ai avea cerul la dispozitia creativitatii tale. Da...mi-am dat seama cu ce seamana fumul de la tigari, cu nori aceia albi la care te uiti vara incercand sa-ti dai seama ce forme reprezinta, pacat ca nu exista si fundalul azur. Cat de mult imi placea sa ma uit la cer cand eram mica si sa numar nori, descoperdindu-le formele secrete...
Este fascinant cum o simpla tigara (tutun invelit in hartie si cu un filtru care nici macar nu e necesar) te poate scapa de plictiseala, de poate transforma in scriitor ducandu-te pe culmile imaginatiei, te ajuta sa te destresezi si o groaza de alte activitati...
Probabil intr-o buna zi o sa incerc sa ma las de fumat, atunci cand imi va intra in rutina zilnica si cand nu va mai reprezenta nici o frantura de fascinatie pentru mine...
Sper sa nu se intample asta vreodata...

luni, 23 februarie 2009

Asteptarea are darul neobisnuit de a transforma si cel mai banal lucru in sansa critica de care credem ca avem nevoie.
Sperand ca intr-o zi vei avea sansa aceea pe care o visezi de cand te sti, astepti sa se implineasca de la sine, fara o frantura de lupta. Inca speri ca intr-o zi va veni un tren care sa te poarte in aventura vietii tale. Inca astepti ca sa-ti dai seama ca visurile tale au fost spulberate chiar de asteptarea in sine. Visezi cu tot sufletul, doar ca astepti sa se implineasca fara ajutorul tau, dar asta nu o sa se intample vreodata. Inca astepti si vezi cum ani trec pe langa tine, lasand urme vizibile, tangibile de fiecare data cand te trezesti si te uiti in oglinda. Asteapta...

sâmbătă, 21 februarie 2009

Crimson Butterfly visul

Am impresia ca m-am trezit tipand, dar in mometul in care m-am uitat prin camera mi-a fost clar ca inca visam, doar ca acesta era diferit. Se intampla in camera mea, pe scaunul de langa birou statea linistit Damian intrebandu-ma daca ma simt bine.
-Ma simt bine, dar inca visez.
-Visezi...da... Zicand asta sa ridicat de pe scauna si sa apropiat de pat.
-Daca visez, pot face orice. Nu?
-Se presupune ca da. Atunci cand visezi totul e posibil.
Inca stateam intinsa in pat doar uitandu-ma la el, dar m-am apropiat ca si cand as fi vrut sa aud mai bine dulcele sale cuvinte cu intentii filozofice. Imi placea enorm de mult textura pielii sale, era catifelata si rece. I-am atins cu varful degetelor fruntea incretita, parea ca se gandea la ceva, la atingerea mea s-a relaxat. Am continuat pana am ajuns la buze, oprindu-ma cu degetul aratator pe buza inferioara, a oftat adanc, dar nu a incercat sa ma indeparteze. Buzele imi aredeau de dorinta de-a il saruta, impulsul de a face asta imi fierbea sangele in clocote. Era doar un vis, singurul vis care nu avea cum sa ma sperie. Am continuat sa indeplinesc ceea ce subconstientul meu dorea de mult sa faca, ceea ce imi era dictat de toata fiinta mea ca e lucrul cel mai natural de facut. L-am sarutat, initial nu a avut nici o reactie. Doar buzele sale se completau perfect cu ale mele, realizand si el asta mi-a raspuns, devenind un sarut pasional, un sarut cum nu mi-as fi imaginat niciodata. Bratele sale s-au incolacit in jurul meu, strivindu-ma de corpul lui. A terminat sarutul muscandu-mi buza, cu toate ca a fost o muscatira usoara, mi-am simtit gustul dulce-acrisor al sangelui in gura.
-M-ai muscat! La auzul acuzatiei mele s-a retras pe scaun.
-Scuze, Imi pare rau!
-Nu-i nimic oricum e doar un vis.
-Da e...Vocea lui stinsa zicand asta, imi provoca un sentimet ciudat de vina, cred, ca si cum l-as fi obligat sa recunosca o minciuna.
Spre deosebire de celelalte vise acesta parea foarte vag, iar culorile parea sterse ca dintr-o amintire foarte veche, parea o poveste scrisa si rescrisa de zeci de ori in mintea mea. A doua zi aproape ca uitasem complet de acest al doilea vis, nu mi-am adus aminte nici macar atunci cand m-am uitat in oglinda iar buza mea inferioara era putin mai umflata. Doar in timpul orei de fizica, plictisind-ma mi-am adus aminte de vis. Probabil imaginandu-mi sarutul cu Damian m-am muscat singura sau poate... nu... e imposibil! Nu s-a intamplat cu adevarat! Cat de proasta sunt doar ca ma gandesc la acesta varianta!

luni, 9 februarie 2009