No time for "small" talk!

Sacrificing all we have for a frozen heart and a soul on fire...


Vara a trecut, a inceput scoala, iar tot timpul meu liber s-a disipat in aer. Nici nu am constinentizat pe moment cat de bine ma prindea rolul de a sta toata in pat si seara sa ies in oras. Toate astea s-au sfarsit, toata distractia noptiilor calde de vara a fost inlocuita mult prea devreme cu diminetile la scoala si serile de studiu.
De data asta m-am intos cu adevarat... poate ca o sa mai prinda si inspiratia intr-una dintre aceste viitoare zile ploioase de toamna.

joi, 17 septembrie 2009

-Nu stiu, e o chestie ciudata, stiu cum miroase toata lumea, le simt simt parfumul....
-Eu cum miros?
-Bine (ma uitam la el inca asteptand un raspuns mai detaliat, isi musca buza incercand sa-si caute cuvatul neceasar pt a-mi descrie parfumul meu specific) aprins...

joi, 9 iulie 2009

Un cuvant

- Iar eu... Eu ce reprezint pentru tine?
Din momentul in care l-am cunoscut am vrut sa-mi opresc auzul in fata cuvintelor sale pe care nici macar nu le merit, iar acum in sfarsit isi dadea si el seama ca m-am folosit de el in cel mai egoist mod cu putinta, i-am fumat sentimentele ca si cum ar fi fost fumuri dintr-o ultima tigare si le-am lasat sa se risipeasca in aer, esenta lor transformadu-se in nimic. Asta a fost intotdeauna pentru mine un nimic. Inca imi cauta privirea, odata cu ea sperand sa gaseasca un raspuns la intrebare. Adevarul e crud, nu exista nici un raspuns si pentru prima ora in viata mea ar trebui sa tac. Mainile mi s-au arcuit pe bara de metal, era dintr-un metal racoros la atingere. Oricat de tare as incerca sa-l strang imi provoaca doar mie durere, prezenta mea acolo nu lasa nici o urma pe bara, de parca nici nu as fi incercat vreodata s-o distrug in cel mai primitv mod, s-o rup violent, sa simt cum cedeaza sub forta mea. Forta pe care nu o am. Concentradu-ma asupra barii pot oprii doar cascada de amintiri, de regrete. Oare de ce l-am ales pe el? Ce a reprezenat pentru mine cat timp a fost aici? nici metalul nu se mai poate impotrivi constiintei mele incarcate. Cu ecou rasunau cuvintele sale, singura data cand l-am ascultat cu adevarat, singura data cand cuvintele sale m-au trezit din coma in care ma aflam de prea mult timp." stiu ca aceasta durere pe care o simti ti se pare sacra, promit ca nu te voi rani niciodata, incet voi incerca sa te salvez".
-Doar un alt personaj in cartea ta?
Daca se crede un pesonaj din cartea mea se inseala, nu a fost niciodata atat de mult pentru mine. ma amuzat cat de mult credea in mine si in ceea ce simtea pentru mine. Par oaza din desert pe care o gasesti dupa o zi intreaga fara apa, dar atunci cand ma gusti simti nisipul fierbinte inundandu-ti gura, un miraj, o iluzie optica cauzata de dorinta unor de a exista.
-Nu ai fost nici macar un personaj, poate doar un cuvant luat dintr-un dictionar prafuit...

luni, 6 iulie 2009

Love is passion, obsession, someone you can't live without. If you don't start with that, what are you going to end up with? Fall head over heels. I say find someone you can love like crazy and who'll love you the same way back. And how do you find him? Forget your head and listen to your heart. I'm not hearing any heart. Run the risk, if you get hurt, you'll come back. Because, the truth is there is no sense living your life without this. To make the journey and not fall deeply in love - well, you haven't lived a life at all. You have to try. Because if you haven't tried, you haven't lived.

Multiply it by infinity, and take it to the depth of forever, and you will still have barely a glimpse of what I'm talking about.

sâmbătă, 6 iunie 2009

I'd take my life for your kiss
And lose it all to take you across the abyss.
I dream what you're dreaming
And feel what you're feeling.
I'd kill to share you pain
And sell my soul for you just to say
Love's name in vein.


(îmi pare rău, dar chiar nu am mai avut timp sa scriu, abea dacă am mai scris câteva capitole la "Crimson Butterfly", iar alea sunt in caietul de mate sau franceză, doar in orele astea ma mai prinde inspiratia, acum ca sunt aproape in vacantă o sa mai scriu si pe blog, dar nu azi...)

miercuri, 3 iunie 2009

Vreau feedback la acest post

In ultimul timp m-am tot gandit: Exista un D-zeu acolo sus, care "cica" vegheaza peste noi? stiu ca aceasta intrebare nu are un raspuns exact. Si mai stiu ca ai auzit de atat de multe ori aceasta intrebare si ca probabil nu mai inseamna nimic si ca deja pare o banalitate. Dar m-am gandit k ar fi bine sa lamuresc niste chestii.
Daca NU crezi in existenta lui D-zeu asta nu te face satanist, chiar din contra daca crezi in Dracu automat crezi si in partea lui pozitiva, adica e o lege a naturii ca un lucru sa aiba un alt lucru total opus. Gandindu-ma la asta, mi-am adus aminte de o teorie pe care citisem mai de mult intr-o carte: ca D-zeu si Diavolul sunt chiar prieteni si uneori se intalnesc si fac pacturi pt ai testa pe oameni, era chiar interesat doar ca nu-mi mai aduc acum aminte exact.
Dar oricum nu cred nici in D-zeu nici in Draci si alte chestii de genu, nu cred ca exista ceva acolo sus care sa ne mantuiasca sau care sa ne trimita fara bilet de intoarcere in Iad. Singura dovada care ne vorbeste despre D-zeu este biblia, care oricum a fost scrisa 300 de ani dupa ce mare parte din evenimente s-au intamplat.
Poate e mai bine sa crezi doar in tine, acolo sta adevarata speranta pt un viitor bun. Doar tu poti sa faci ceva bun pt tine, nu mai pierde timpul ragandu-ti ca oricum D-zeu nu-ti va raspunde, NU D-ZEU ITI VA DA BANI DE MANCARE, doar tu poti sa faci asta pt tine. Din cauza ca in final nimeni nu este acolo langa tine cand ai nevoie.
Iar atunci cand mori, singurul lucru care te asteapta e doar un spatiu negru infinit, nu o sa gasesti ingeri su demoni cu bratele deschise care sa te duca spre un loc mai mult sau mai putin bun. Nu sa gasesti nimic, doar goliciune, iar asta daca o gasesti si pe aia, sau poate doar inchizi ochii in agonia mortii, si pur si simplu dispari, treci in neexistenta si nu te vei mai trezi vreodata.
Cred ca singurele lucruri care exista sunt cele care le vedem, le descoperim zi de zi si cele pe care deja le stim, nu este nimic acolo mai presus decat ceea ce vezi deja.
De ce sa crezi cu ochii inchisi in ceva care nu-ti da nici o dovada de existenta sa? De ce sa crezi intr-un D-zeu care oricum e orb si surd?

Astept pareri despre credintele voastre, nu am de gand sa judec pe nimeni, doar ca sunt foarte curioasa, sa zicem.

marți, 17 martie 2009

"De ce fumezi?"

Sincer asta mi se pare cea mai proasta intrebare pusa vreodata...
Fumez, si? Nu stiu daca sunt chiar dependenta de tigari in sine sau de imaginea pe care acestea mi-o dau. Mi se pare absolut fermecator felul in care tigarea se completeaza cu mana mea, felul in care se completeaza cu buzele mele ... si ce daca fiecare fum pe care il trag, ma intoxica si ma imbolnaveste? Si ce?
Sti senzatia aia, cand e dimineata inca racoare intr-o zi superba de primavara, si ti-e frig, din cauza ca esti deabea iesit din asternut, inca nu ai apucat sa mananci ceva, dar primul lucru pe care-l faci e sa-ti aprinzi o tigara, tragi fumul in plamani cat de tare poti si il ti acolo pana simti ca nu mai poti respira, dupa care il dai afara, risipindu-se in aer, iar pe tine te ia ameteala aia usoara, care pe moment nu pare mare lucru,dar iti pare aproape un moment de euforie...Sti? fumatori stiu ce vreau sa spun, aproape ca mie dor de senzatia aceea subtila, rece,dulce ce imi da fiori.
Inca un lucru absolut genial la tigari, este fumul, atunci cand expiri iar fumul iese dezvoltand tot felul de forme, fumul acela alb si dens, cu care te joci ca si cum ai avea cerul la dispozitia creativitatii tale. Da...mi-am dat seama cu ce seamana fumul de la tigari, cu nori aceia albi la care te uiti vara incercand sa-ti dai seama ce forme reprezinta, pacat ca nu exista si fundalul azur. Cat de mult imi placea sa ma uit la cer cand eram mica si sa numar nori, descoperdindu-le formele secrete...
Este fascinant cum o simpla tigara (tutun invelit in hartie si cu un filtru care nici macar nu e necesar) te poate scapa de plictiseala, de poate transforma in scriitor ducandu-te pe culmile imaginatiei, te ajuta sa te destresezi si o groaza de alte activitati...
Probabil intr-o buna zi o sa incerc sa ma las de fumat, atunci cand imi va intra in rutina zilnica si cand nu va mai reprezenta nici o frantura de fascinatie pentru mine...
Sper sa nu se intample asta vreodata...

luni, 23 februarie 2009

Asteptarea are darul neobisnuit de a transforma si cel mai banal lucru in sansa critica de care credem ca avem nevoie.
Sperand ca intr-o zi vei avea sansa aceea pe care o visezi de cand te sti, astepti sa se implineasca de la sine, fara o frantura de lupta. Inca speri ca intr-o zi va veni un tren care sa te poarte in aventura vietii tale. Inca astepti ca sa-ti dai seama ca visurile tale au fost spulberate chiar de asteptarea in sine. Visezi cu tot sufletul, doar ca astepti sa se implineasca fara ajutorul tau, dar asta nu o sa se intample vreodata. Inca astepti si vezi cum ani trec pe langa tine, lasand urme vizibile, tangibile de fiecare data cand te trezesti si te uiti in oglinda. Asteapta...

sâmbătă, 21 februarie 2009

Crimson Butterfly visul

Am impresia ca m-am trezit tipand, dar in mometul in care m-am uitat prin camera mi-a fost clar ca inca visam, doar ca acesta era diferit. Se intampla in camera mea, pe scaunul de langa birou statea linistit Damian intrebandu-ma daca ma simt bine.
-Ma simt bine, dar inca visez.
-Visezi...da... Zicand asta sa ridicat de pe scauna si sa apropiat de pat.
-Daca visez, pot face orice. Nu?
-Se presupune ca da. Atunci cand visezi totul e posibil.
Inca stateam intinsa in pat doar uitandu-ma la el, dar m-am apropiat ca si cand as fi vrut sa aud mai bine dulcele sale cuvinte cu intentii filozofice. Imi placea enorm de mult textura pielii sale, era catifelata si rece. I-am atins cu varful degetelor fruntea incretita, parea ca se gandea la ceva, la atingerea mea s-a relaxat. Am continuat pana am ajuns la buze, oprindu-ma cu degetul aratator pe buza inferioara, a oftat adanc, dar nu a incercat sa ma indeparteze. Buzele imi aredeau de dorinta de-a il saruta, impulsul de a face asta imi fierbea sangele in clocote. Era doar un vis, singurul vis care nu avea cum sa ma sperie. Am continuat sa indeplinesc ceea ce subconstientul meu dorea de mult sa faca, ceea ce imi era dictat de toata fiinta mea ca e lucrul cel mai natural de facut. L-am sarutat, initial nu a avut nici o reactie. Doar buzele sale se completau perfect cu ale mele, realizand si el asta mi-a raspuns, devenind un sarut pasional, un sarut cum nu mi-as fi imaginat niciodata. Bratele sale s-au incolacit in jurul meu, strivindu-ma de corpul lui. A terminat sarutul muscandu-mi buza, cu toate ca a fost o muscatira usoara, mi-am simtit gustul dulce-acrisor al sangelui in gura.
-M-ai muscat! La auzul acuzatiei mele s-a retras pe scaun.
-Scuze, Imi pare rau!
-Nu-i nimic oricum e doar un vis.
-Da e...Vocea lui stinsa zicand asta, imi provoca un sentimet ciudat de vina, cred, ca si cum l-as fi obligat sa recunosca o minciuna.
Spre deosebire de celelalte vise acesta parea foarte vag, iar culorile parea sterse ca dintr-o amintire foarte veche, parea o poveste scrisa si rescrisa de zeci de ori in mintea mea. A doua zi aproape ca uitasem complet de acest al doilea vis, nu mi-am adus aminte nici macar atunci cand m-am uitat in oglinda iar buza mea inferioara era putin mai umflata. Doar in timpul orei de fizica, plictisind-ma mi-am adus aminte de vis. Probabil imaginandu-mi sarutul cu Damian m-am muscat singura sau poate... nu... e imposibil! Nu s-a intamplat cu adevarat! Cat de proasta sunt doar ca ma gandesc la acesta varianta!

luni, 9 februarie 2009

Crimson Butterfly III

Urmatoarele doua saptamani au trecut fara evenimente importante, doar mai mult din acelasi nimic, scoala, bautele zilnice, citit, lectii, discutii rahatice, plictiseala. Doar in vinerea aceea de sfarsit de noiembrie, defapt ultima vineri din noiembrie. Dimineata in drum spre liceu am apucat si am fumat doua tigari, am mers destul de incet, iar atuci cand am intrat in clasa profesoara era deja acolo, cu toate ca mai era un minut pana sa se sune de intrare. M-am asezat in prima banca cum fac de obicei, doar ca de data asta nu am stat singura, Ivy s-a asezat langa mine, sigur dorea ceva de la mine, e genul tipic de profitoare interesata, probabil dorea sa-i fac cunostinta cu vre-un baiat din liceu care ii parea ei „tare”, vre-un baiat care cu siguranta nu m-ar fi refuzat pe mine, sau poate ca doar dadeam vre-un test azi si asa macar se punea bine cu mine vreo doua ore ca sa se revanseze pentru timpul pierdut. Nu mai vorbise cu mine de vreo trei saptamani, dar macar vorbea despre mine, obisnuia ca in pauze sa le explice curiosilor anumite obiceiuri ciudate de-ale mele cum ar fi ca am pielea atat de alba din cauza ca fac baie in apa cu gheata (cat de proasta sa fi, ce legatura are apa rece cu pielea alba) sau ca imi musc tot timpul buzele pana imi da sangele doar din cauza ca vreau sa am buze rosii, am buze foarte rosii, asa m-am nascut. Chiar ma amuzau povestile ei, erau mai bune decat ce citeam eu prin carti. Si cand ma gandesc ca atata timp sa gudurat pe langa mine, incercand sa mi se bage pe sub piele, iar acum inventeaza povesti, doar ca s-o bage lumea in seama. Absolut fantastic... eram chiar curioasa ce mai dorea de la viata mea. Deabea asteptam pauza, curioazitatea ma rodea rau de tot. Numaram secundele sa se sune o data de iesire si s-o intreb. Si in sfarsit s-a sunat si am iesit prima din clasa cu catelusa nefidela dupa mine.

-Dominique, asteapta.

-Te astept, dar misca-te mai repede! Mi-se pare mie sau te-ai mai ingrasat, asta explica multe. Nu puteam sa ma port frumos cu ea mai ales dupa cate a zis, iar acum ma pupa dinou in cur, ce dragut din partea ei, probabil azi o sa-l cam lustruiasca.

-Nu m-am ingrasat! Chiar se vede? Am pus doar un kilogram... auzind-o nu m-am putut abtine si am oftat lung, probabil urma sa am o pauza foarte lunga si nepriitoare.

-Hey unde te duci nu vi afara? Ba da o sa vin si pe afara dar deocamdata merg sa duc niste carti la biblioteca.

-Aha, deci ne vedem afara.

Acum as fi putut baga mana in foc ca vrea ceva, sigur vrea sa o ajut sa cucereasca vre-un baiat. Am mers la biblioteca sa las cartile pe care le-am citit in ultimul timp, in mare parte m-am interesat de interpretarea viselor, chiar incepuse sa ma intereseze subiectul mai ales din cauza ca nu mai avusesem parte de un somn bun de vreo doua saptamani. Cand am ajuns afara Ivy ma astepta chiar cica fusese sa-mi cumpere un pachet de tigari, ca a vazut de dimineata cand l-am aruncat pe celalalt. Faza chiar m-a enervat asa ca m-am cam repezit putin la ea.

-Pot sa stiu si eu ce mai vrei de la mine?

-L-ai vazut pe David. Si s-a uitat spre terenul de baschet, dar imi era prea sila sa ma uit, asa ca doar i-am raspuns.

-Nu, cine dracu mai e si ala?

-E un coleg nou, joaca baschet acolo si e foarte simpatic. M-am uitat spre terenurile de baschet si, sincer, nu era nimic interesant la baiatul acela.

-Daca e un coleg nou eu de ce nu l-am vazut la ore?

- El a venit deabea de ieri, iar azi nu a fost la prima ora. Poate din cauza ca nu te-a interesat, de vreo doua saptamani nu te mai intereseaza nimeni si nimic, nu ca inainte ar fi fost altfel doar ca acum e mult mai rau.

-Nici nu sti ce vorbesti, poate ca trec printr-o perioada grea, nu ai nici-un drept sa comentezi! Chiar ma deranjau cele spuse de ea, nu stia nimic, e doar o mare proasta. Deci iti place tipu?

-Da, imi place chiar foarte mult.

-Asta zicei si de ultimul.

Si am plecat fara sa o las sa mai zica ceva, m-am dus sa ma asez pe bancile de langa teren. Nu aveam de gand sa i-l las ei pe tip, nu merita o asemenea ofranda din partea mea. Tipu nu era foarte frumos sau ceva de genu, dar nu era nici urat. Macar juca baschet bine, l-am studiat putin, ma puteam sacrifica sa fiu un timp cu el macar doar ca sa ma razbun pe Ivy, o merita din plin.

Aveam motivele mele pentru a ma aseza pe banca aceea, acolo avea David lucrurile. Cand s-a sunat de intrare a venit sa-si ia lucrurile, trebuia sa il cuceresc, doream ca prietena mea draga Ivy sa explodeze de invidie. Continuam sa ma prefac ca citesc si tineam cartea in fata, iar cu coada ochiului il privem cum si lua lucrurile asa ca atunci era sansa mea.

-Deabea ai venit si deja te-ai apucat de chiulit?! Am incercat sa-si zambesc cu cel mai seducator zambet care il puteam avea si se pare ca am reusit tipu chiar nu stia ce sa zica.

-Inca nu m-au trecut in catalog si nu am absente, deocamdata...

-Aha, am inteles! Dominique, incantata de cunostinta!

-Stiu cum te cheama, esti o vedeta pe aici!

-Da, ma rog, dar totusi nu mi-ai zis cum te cheama pe tine.

-David.

-La ora asta vi, David?

-Da, vreau s-o cunosc pe diriginta. Si am pornit amandoi spre clasa. Unde aveam ora?

-In laborator.

Am intrat in clasa, Ivy statea in prima banca cu o alta proasta din clasa si ma urmarea cum mergeam langa David, el s-a asezat intr-o banca pe randul din mijloc.

-Pot sta langa tine?

-Da, sigur. Oricum inca nu sunt prea e nimeni interesat sa stea cu mine.

-Stiu cum e...

-Da? Dar cum? Esti foarte populara si pari foarte de treaba.

-Nu sunt populara intr-un sens foarte bun, adica prin liceu s-au creat deja legende destul de ciudate cu privire la mine. Iar atunci am zambit amandoi.

-Am auzit si eu cateva...

Iar privirea lui Ivy - nepretuita. Chiar imi placea ca in momentul acela probabil ma ura si stiam ca fierbe. A fost destul de usor sa am atentia neconditionata a lui David. Parea simpatic, cu rasul lui potrivit, parul tuns destul de scurt si un saten deschis, la lumina chiar blond, iar ochii erau un caprui fluid. Era foarte usor sa vorbesc cu el, inca nu ajunsese sa ma critice si sa ma judece ca restu. Cum s-a sunat de pauza Ivy ma strigat si tras intr-o parte. Probabil aia fusese cea mai lunga ora din viata ei, ma amuza cum nu-si putea controla nervi, toata ora batuse din picior si o punea pe colega ei de banca sa se uite la noi. Iar acum urma furtuna cu tunete si fulgere...

-Ti-am zis sa ma ajuti sa-l cuceresc eu, nu sa te dai tu la el!

-De ce asa rea? Ma doare capul, te rog lasa tonul mai jos...

-De ce faci asta?

-Ce fac? Nu am facut nimic. Nu am nici cea mai vaga idee de ce ma acuzi. Cat de mincionasa eram, stiam ce dorea de la mine, probabil sa nu mai vorbesc in viata mea cu David.

-Crezi ca eu nu am vazut cum te uitai la el?!

-Cum ma uitam la el? Despre ce naiba vorbesti?

-Las-o balta! Dar sa nu mai indraznesti sa te apropii de el!

-Presupun ca nu sti ca nu ai nici un drept sa-mi ceri vreodata ceva, mai ales dupa cate mi-ai facut. Cine ti-a dat dreptul tie sa mergi sa inventezi povesti fantastice despre mine? Si cum indraznesti, dupa saptamani intregi fara sa mai schimbi un cuvant cu mine, sa vi sa tipi la mine si sa ma mai si faci nesimtita!

Ma stia o persoana destul de calma mai ales din cauza ca pana azi nu mai tipasem niciodata la ea. A fost chiar speriata de rabufnirea mea nevrotica, dar o merita. Acum ochii ei sclipeau cat pe aci sa planga, cred ca si-a dat si ea seama de asta si a luat-o la fuga spre baie. Ora urmatoare nu a venit, probabil inca plangea in baie, aia era ultima ora asa ca in ziua aceea nu am mai vazut-o, si intr-un fel mi-a parut chiar bine, doar fata ei ma enerva mai tare.

-Neata! -Hei, buna, te-am sunat ca vream sa te intreb daca vi azi in Silver. Vi?

-Da, o sa vin pe la 9.

-Bine vorbim atunci, te astept. Pa!

-Pa!

As fi putut jura ca dupa ce s-a intamplat ieri nu mai avea de gand sa vorbeasca cu mine vreodata. Pot sa-mi imaginez doar doua motive pentru care m-a sunat sa ma scoata in oras. Unu vrea sa se razbune sau doi vrea sa se puna bine cu mine ca sa i-l las pe David. Totusi sa nu uit ca ea este genu de persoana care tanjeste dupa orice frantura de popularitate, iar statul dupa coada mea o facea destul de populara. Eu doar doream sa ma destind asupra unui pahar de alchool, asta a fost singurul motiv pentru care am acceptat nu din cauza ca sa simteam vinovata ca ii fransesem inimioara cu cuvintele mele malitioase. Oricum imi facusem planuri de dimineata ca seara sa merg in Silver.

Ma simteam aiurea, nu stiu de ce, dar era ceva care ma framanta si oricat de mult m-as fi gandit nu reuseam sa ajung la miezul problemei. Stateam pur si simplu intinsa pe podeaua rece, uitandu-ma pe tavan, cautand greseli in textura sa rigida. Cand m-am uitat la ceas era deja sapte jumate asa ca mi-am luat zborul pe jos spre localul cu pricina. Am ajuns acolo la noua fix pentru prima oara ma deranja ca trebuia sa inlocuiesc vantul de toamna tarzie inca timid si linistea intunericului cu aglomeratia si zgomotul care vesnic murmura peste muzica cu ambitii de rock in Silver. Acesta e locul unde gasesti oameni de toate tipurile, punkeri, rockeri, metalheads, emo etc. Am deschis usa si am intrat intr-o incapere in care puteai taia fumul cu cutitul, o incapere cu multe fețe cunoscute, doar fețele. Numele au fost intotdeauna relative pentru mine, cu toate ca ei toti ma cunosteau pe mine sau aveau pretentia de a ma cunoaste. Ei in schimb imi stiau doar numele, restul e doar ca o alta carte necitita. Mai intai m-am indreptat spre bar. Barmanul era un tip de vreo 19 ani destul de inteligent pentru a ajunge doar barman intr-un loc ca acesta. Avusesem cu el uneori chiar discutii interesante, dar acum chiar nu avem chef de el sau de oricine altcineva.

-A trecut o vesnicie de cand nu te-am mai vazut!de sambata trecuta, cred... Ce ti-ai propus sa bei ceva in seara asta?

-Imi dai te rog o bere, deocamdata.

-Deocamdata, da, presupun ca asta e doar inceputul, nu? Mi-a zis desfacand sticla.

-Doar inceputul, multumesc.

M-am intors cu fata spre mese, sa pot studia localul, s-o gasesc pe Ivy. Ea era la o masa mai in spate impreuna cu doi baieti, mi-am facut datoria si am fost sa-i salut. Discutau ceva despre scoala si despre un concert ce a avut loc cu cateva zile in urma, nimic important, nici macar nu doarem sa-i aud. Ivy intelegea chiar mai putine decat mine, ea nu a fost pasionata niciodata de muzica rock, iar tipi erau rockeri, ea doar aproba cele spuse de ei, incercand sa para ca stie ceva. Dar ochii o tradau, ei erau atat de neatenti incat nici macar nu-si dadeau seama ca ea e total pe langa subiect. Eu nici macar nu vream sa-i aud, nici macar nu ma prefaceam ca-i aud, stateam cu capul pe masa, ma gandeam in gol, incercand sa-mi savurez berea si tigarea. Ivy continua sa-mi arunce din cand in cand niste priviri pline de scarba si invidie, chiar ma deranja, simteam nevoia de o pauza. M-am prefacut ca-mi suna telefonul si am iesit in sfarsit. In timp ce deschideam usa am simtit cum aerul dulceag dar rece imi inunda plamanii. Pe langa lovitura aerului euforic, ma mai lovit ceva, un gol de marimi gigantice in stomac si un usor fior pe sira spinarii.

In fata mea pe trapta unei case de vis-a-vis statea nemiscat Damian. Parea suparat sau poate ca doar se gandea la ceva, statea cu fata in maini si se uita in jos, nemiscat. Inca tineam telefonul la ureche pentru a continua mica sarada, dar in momentul acela l-am bagat in buzunar fara sa ma gandesc si am facut un pas involuntar. Inca nu ma observase sau cel putin asta credeam, am mai facut cativa pasi cat de usor puteam nu doream sa-si dea seama ca sunt acolo. Am ajuns in fata lui si ma uitam la el fara sa zic nimic, chiar nu stiam ce sa-i zic, nu doream sa-i intrerup cotropeala de vise. Dar atunci a ridicat fata si se uita la mine, am incercat sa zic ceva inteligent, dar tot ce am putut spune a fost:

-Buna! Cat de lipsita de inspiratie pot sa fiu uneori, de ce mi se intampla asa ceva!

-Buna! Mi-a raspuns cu jumatate de gura, fortand un zambet.

-Pari suparat s-a intamplat ceva?

-Nu, doar ma gandeam la... chiar nu conteaza

-Daca zici tu ca nu conteaza, oricum nu vream sa te intreb. Ce faci aici, afara?

-In general cam in fiecare seara trec pe aici, te-am vazut sambata trecuta si m-am gandit ca te gasesc si acum.

- Asadar, imi cam sti programul? In curand o sa cred ca ma urmaresti.

-Nu doar a fost pura coincidenta.

-De ce nu ai intrat?

-Urasc locurile foarte aglomerate, simt ca ma sufoc.

-Am inteles...

- Nu vrei sa ne plimbam si sa mai vorbim? tocmai cand doream sa ma intorc sa intru ma intrebat in cel mai rugator si suav glas pe care l-am auzit vreodata, cum as fi putut refuza, simplu nu as fi putut face asa ceva.

-Da, sigur, stai sa merg sa-mi iau lucrurile.

-Te astept aici.

Mi-am luat la revederea cu o minciuna jalnica de la tovarasii mei de bautura, mi-am luat jacheta si am plecat. Ajungand afara mi-am dat seama ca Damian se mutase mai spre capatul strazii si inca ma astepta.

-Cu ce scuza le-ai zis ca pleci?

-M-a sunat maica-mea ca trebuie sa merg acasa, din cauza ca are ceva treaba cu mine.

-Pare destul de convingator.

-Dar de ce trebuie sa para convingator?! Doar nu vrei sa ma omori si ei nu trebuie sa stie de tine, nu? Am incercat sa par chiar ironica cu fraza asta, iar el trebuia sa fie amuzat, dar nu s-a intamplat asa ceva.

-Nu am ganduri criminale, poti sa stai linistita.

-Oricum stateam linistita, mai devreme am glumit si nu stiu de ce dar imi inspiri incredere. Acum pe unde mergem?

-Spre nicaieri...

-Pe unde e nicaieriul asta?

-Defapt ma gandeam sa mergem intr-un parculet, este aproape, dar nu cred ca-l sti.

-Stiu cam toate parcurile din zona.

-Pe asta crede-ma, nu-l sti!

-Hai sa vedem!

Am mers putin in liniste. Cu toate ca era deabea ora zece, strazile erau cam pustii. Doar in departare se mai auzeau masini trecand, claxonand, franand...

-De ce crezi ca toata lumea te uraste?

-Poftim? Nu stiu unde era mintea mea, dar oricum nu auzisem ce a zis.

-Mi-ai zis ultima oara cand ne-am vazut ca toata lumea te uraste. De ce crezi ca se intampla asta?

-Chiar nu stiu, si eu imi pun aceea intrebare zilnic. Asa a fost dintotdeauna, cand eram mica mama zicea ca e invidie, dar auzind asta am inceput sa ma port si urat cu cei care cica ma invidiau, iar asa cu timpul au ajuns sa ma urasca si mai mult.

-Eu cred ce te urasc mai mult din cauza ca nu te inteleg, oamenilor in general le e frica de ceea ce nu inteleg.

-Mai cred ca tinand cont de faptul ca nu am avut niciodata prieteni, nu sufar de efectul de turma si incerc sa nu depind de nimeni. Cred ce ei urasc ce eu nu sunt una de a lor si nici macar nu incerc sa fiu. Atunci a zambit, expresia lui parea uimita de ceea ce ziceam.

-Dar esti si foarte dorita in acelasi timp...

-Doar fizic. Dar tot nu inteleg cum se poate sa-mi poarte sentimente atat de contrastate?

-Cam cat de des te uiti in oglinda?

-Destul de des. Dar nu vad ce relevanta are.

-Sunt usor de manipulat cu frumusetea ta salbatica, se simt ademeniti de ochii tai atat de verzi care sugereaza o rautate inafara limitelor, ai observat cum aproape nimeni nu-ti poate sustine privirea mai mult de cateva secunde? Buzele prea rosii, parul brun si pielea atat de alba. Orice om normal la cap se simte atras de asa ceva.

-Am inteles ce vrei sa spui. Dar ce rost are?

-Nu prea are, doar incercam sa te fac sa intelegi ceea ce vad ei in tine. Oamenii sunt fiinte superficiale, adora doar ceea ce este frumos.

Atunci am tacut, eram absolut uimita de felul cum vorbea, doream sa cred ca-l inteleg, stiam ce dorea sa spuna, o simteam pe pielea mea, traiam zilnic cosmarul in care toata lumea ma judeca si se uiatu doar la coperta. Damian e singura persoana care cel putin incerca sa citeasca cartea si cred ca o si intelegea. Totusi inca era ceva ciudat in legatura cu el. Poate ca el ma putea citi pe mine, dar el nu-l puteam citi pe le deloc, e singurul om pe care nu-l inteleg, nu-l cunosc. Atunci am realizat ceva ciudat, cum era posibil ca o persoana atat de complexa sa fie tot timpul singur, nu-l mai vazusesm vreodata vorbind cu altcineva inafara de mine. Spre deosebire de el eu ream doar singura psihic, el era si fizic. Aproape ca vedeam cat de mult sufera, zambetul sau cald ascundea o singuratate arzatoare.

-De fiecare data cand te-am vazut erai singur. De ce?

-Nu esti singura persoana care nu are prieteni.

-Mi-am dat seama de asta, dar totusi nu te-am intrebat daca ai prieteni sau nu, te-am intrebat de ce esti asa singur?

-Nu ies prea mult in societate.

-Nu te duci la liceu sau facultate? Sau macar ceva in genu?

-Nu.

-Da cati ani ai?

-Optsprezece.

-Nu te duci la liceu?!

-Am fost acu' ceva vreme.

-Ok. Mi se parea ceva putred la mijloc, deci e evident ca nu a fost dat afara din scoala sau ceva de genu, pare inteligent. Dar oare ce s-a intamplat? Ajunsesem in fata unei porti mari de metal, pe care o mai vazusem de multe ori, treceam pe acolo cel putin o data pe saptamana, dar chiar nu ma gandisem niciodata la ce este dincolo de poarta.

-Am ajuns. Vezi? ti-am zis eu ca nu sti parcul asta, defapt nici macar nu este parc, este doar o gradina. A deschis poarta cam veche si ma poftit inauntru.

Intrand am observat in mijloc o fantana arteziana inconjurata de un mic elesteu. Acesta avea o apa stralucitoare sub lumina stelelor si cu niste nuferi mari si abi ca zapada. Nu puteam crede ca erau infloriti in noiembrie, am facuti cativa pasi sa vad dak chiar sunt reali si mia-m dat seama ca era chiar cald. Gradina prezenta o inlantuire de alei, decorate pe margini cu statui infasurate in flori rosi, fantana in mijloc, pe margine cateva banci cu un desing ciudat si multi pomi. Superbele statui din marmura alba pareau chiar vechi, iar florile crescute pe ele preau minste trandafiri minuscului de culoarea sangelui.

-Este uimitoare! Dar cum este posibil sa fie flori in luna noiembrie?

-Proprietarul e un om bogat, care a investit foarte mult intr-un sistem de incalzit in aer liber, dar toata gradina este acoperita.

-Acoperita de ce? Nu vad nimic care s-o acopere.

-Chiar asta este ideea sa nu se vada, e un fel de panza transparenta, iar curentii de aer cald circula doar pe dedesub.

-Geniala idee! Dar acolo ce este? Atentia imi fusese atrasa de doua coloane in stil doric ce se aseamana cu intrarea intr-un sanctuar.

-E un labirint. Nu te sfatuiesc sa intri, e foarte greu de iesit.

-O sa vad eu intr-o zi cat de greu e de iesit.

Ne-am asezat pe banca. Imi era ingrozitor de somn, iar linistea care se pusese ca un zid era prea gratioasa ca sa incerc s-o tulbur, chiar imi doream sa dorm. Atunci mi-am adus aminte de vise care mi-au trecut prin corp ca un scurt soc electric.

-Pari obosita!

-Sunt foarte obosita, nu am dormit prea bine de vreo doua saptamani, iar asta ma face si mai irascibila.

-De ce nu ai dormit bine?

-E o poveste lunga.

-Am timp.

-Bine, incerc s-o scurtez cat mai mult posibil. Am niste vise foarte ciudate care ma sperie si incerc sa nu dorm mai mult de trei ore dupa care fac o pauza dupa care dorm dinou trei ore.

-Dar de ce trei ore?

-Atunci incep visele, stiu ca e ciudat si ca in general visele incep dupa ce te odihnesti complet, dar eu incep sa visez dupa vreo trei ore oricat de obosita as fi.

-Ce presupun visele?

-Ar trebui sa te multumesti ca esti singurul care stie despre ele. Dar acum mai vrei sa sti si ce vise sunt?

-Da, nu te supara, dar chiar sunt curios. Nu e nevoie sa mi le povestesti.

-Prefer sa nu-mi aduc aminte si oricum nu au nici un inteles, am incercat sa le interpretez, dar chiar nu a iesit nimic.

-Cand o sa vrei sa vorbesti cu cineva, sa sti ca am intotdeauna timp si chiar mi-ar place sa aflu de visele tale.

-Promit ca o sa-ti povestesc intr-o buna zi. Deocamdata imi dai numarul tau de telefon, poate mai iesim, ca doar nu mai astept pana ne intalnim din pura coincidenta data viitoare.

In timp ce-mi scria numarul de telefon de o foaie de hartie, un cascat nesimtit s-a materializat pe fata mea, s-a uitat la mine si a suras dulce.

-Vrei sa te duc acasa? Am masina dupa colt.

-Bine, hai sa dam coltul! Nu parea foarte bucuros de exclamatia mea, dar s-a ridicat dupa banca si am mers amadoi spre masina in liniste.

M-am asezat pe scaunul comod si motorul a pornit cu murmurul sau discret. Imi placea cum treceam cu viteza silentioasa pe langa vitrine luminate si oameni preocupati de ale lor, era hipnotizant, si cred ca am adormit. Urmatoarea mea amintire este ca m-am trezit duminica la pranz in camera mea, dormisem paisprezece ore fara intrerupere, fara vise...

Initial am avut impresia ca totul a fost doar fructul imaginatiei mele, dar nu a fost asa, chiar ma intalnisem cu Damian, aveam dovada. Atunci cand m-am ridicat din pat sa dau drumul la calculator pe birou era o hartiuta cu un numar de telefon, iar sub numar era scris ''Ma poti suna oricand, Damian''.

duminică, 25 ianuarie 2009

Crimson Butterfly Dust......Intalnirea II

„Cum este posibil sa te gandesti la el? Au trecut 2 luni de cand v-ati vazut pentru prima si ultima oara? Nici macar nu-ti placea tipu...” imi tot repetam aceleasi cuvinte la nesfarsit, era ceva ce ma intriga la el, era ceva inneregula. Vream o tigara, ma rog, defapt nu vream, simteam nevoia...eram agitata, ceva imi tulbura mintea nu mai puteam dormi de aproape trei zile, acum visele erau mai dese si mai dureroase ca niciodata.
Mi-am adus aminte atunci ca era ziua unui coleg, m-a invitat si pe mine chiar mi-a si dat adresa dar eu l-am refuzat cat de politicos am putut, era destul de dragut cu mine in marea parte a timpului totusi cam asa e toata lumea, draguta cu mine, doar pe fata. Poate ca totusi mi-ar prinde foarte bine sa merg, as bea pana as cadea lata, dormind fara vise, cat de perfect ar fi. Am luat niste haine m-am schimbat cat de repede am putut, era deja ora 9, petrecerea incepuse de la 8, dar nu conteaza, vedetele apar intotdeauna mai tarziu. M-am imbracat normal, normal pentru mine (o fusta scurta neagra, un corset negru cu o bluza crem semi-transparenta larga pe deasupra, cizme inalte negre). Am luat de la primul magazin care mi-a iesit in cale o sticla de wisky, ar trebui sa se multumesca si am luat metroul pana aproape de casa lui, de acolo am mers pe jos.
Ajungand in fata blocului descopar ca are interfon, urasc interfoanele, strica toata surpriza de a te trezi in fata usii cu cineva. Dar totusi sa nu uitam ca urasc prea multe lucruri, iar partea proasta e ca sunt complet constienta de asta si chiar imi place. Faptul ca urasc atat de multe chestii ma ajuta sa-mi omor plictiseala si uneori chiar singuratata. Am sunat la interfon, Andrei, asa in cheama pe sarbatorit a fost foarte surprins de subita mea vizita. Am ajuns sus la etajul 6, am batut la usa, evident mi-a rsapuns Andrei cu un zambet prost pus pe fata sa speriata. In apartament era liniste, erau cam vreo douazeci de invitati, pe care in mare parte ii cunosteam, si toti se uitau la mine cu il felicitam pe Andrei, in sfarsit facea si el sasesprezece ani, mai urma sa-i aud „Long live the queen!” am ranjit gandindu-ma la imaginea aceasta. Oricum ma considerau ciudata si demna de bagat intr-un spital de psihiatrie, puteam sa rad si in hohote, dar am incercat sa ma abtin. Imi urmareau fiecare miscare, fiecare pas, poate ca sperau sa gaseasca vreo greseala in mersul meu de felina care-si urmareste prada prin desisul junglei.
M-am asezat si atunci au pornit muzica, era muzica comerciala, ingrozitor de plictisitoare, bine macar ca era data tare si nu-i puteam auzi soptind, barfindu-ma, poate ca si-au mai adus aminte de ceva ce sigur am facut asta vara, la naiba, sunt o legenda in carne si oase...
-Chiar ma bucur sa te vad, incepi sa intri in lumea oamenilor de rand! O voce cunoscuta a exclamat aproape strigand din cealalta parte a camerii.
Era fostul meu prieten, am si uitat cu i-l cheama, aaah, gata mi-am adus aminte Mihai, am fost cu el o saptamana, cu ceva timp in urma. Venea spre mine cu o sticla de vodka in mana, probabil era beat dupa felul cum mergea.
-Neata’! ce mai e de capul tau? Nu te-am mai vazut de o gramada de timp!
-De ce te prefaci atat, de parca chiar ti-ar pasa tie de mine?
-Incercam sa fiu draguta, dar vad ca nu merge. Esti beat, lasa dracu sticla aia!
-Nu vreau! Lasa-ma in pace!
Mi-a lasat sticla si a plecat inca clatinandu-se, aproape imi era mila de el...dar nah, nu merita. Nu avea nici un rost sa ma mai gandesc la cate suflete am distrus, asta e menirea mea in viata sa ma joc cu sentimente, sa le provoc si sa le joc. Am mai stat ceva timp pe acolo incercand sa fac conversatii simple, dar mi se pare greu, imi plac conversatiile complicate, dar restu nu le suporta, asa ca trebuie sa ma sacrific, asta e. In sfarsit Andrei a desfacut sticla de wisky, nu am putut refuza si am baut si eu cateva pahare dupa care m-am hotarat sa plec acasa, oricum eram obosita, nu foarte obosita, adica a fost doar un fel de razboi mondial, nimic mai mult. Era deja ora 1, nu mai aveam nici un fel de mijloc de transport spre casa si m-am ofticat rau de tot, am luat-o pe jos, doar dulcea liniste de la miezul noptii, si pasii mei rasunand pe asfaltul uscat in ton cu bataile inimii, realizare socanta, totusi am o inima si chiar bate. Alta realizare socanta e ca mai sunt si alti oameni pe strada. La colt era un probabil client vorbind cu o prostituata, ma gandeam sa evit cuvantul dar doamna de companie suna prea dragut.
-Hei, dulceata! Nu vrei sa vi si tu cu noi? In trei e mai bine. Imi venea sa vomit la auzul acestor cuvinte.
Am continuat sa merg, cand eram la capatul celeilalte strazi am intors capul sa ma uit daca nu cumva ma urmareau, dar din fericire nu era nimeni, am facut cativa pasi, mi-am dat seama ca deja ma dureau picioarele si mai avem drum lung de facut pana acasa imi placea sa merg, atunci cand avem adidasi, nu cizme cu toc de 7 cm. Mergeam pe trotuar tulburata de ganduri cand deodata observ ca pe strada era o masina care mergea la acelasi pas cu mine „la naiba, asta cine o mai fi? Nu-mi aduc aminte ca vre-un cunoscut sa aiba un Lamborghini negru.”
-Dominique! Si necunoscutul imi stia numele, dar vocea imi parea cunoscuta, am m-ai auzit-o candva, o voce dulce, calda, melodioasa, dar unde?...Nu cred ca e prea sigur sa te duci la ora asta pe jos acasa. Atunci am intors capul si l-am vazut pe tipul care m-a intrigat atata, cel care mi-a dat dureri de cap, trebuie sa-i trimit o felicitare, a reusit.
-Cred ca ma descurc si singura.
-Daca vrei te pot duce eu.
-Nu, multumesc, nu obisnuiesc sa ma urc in masini cu necunoscuti! Am incercat sa par cat mai inocenta posibil dar si putin ironica in acelasi timp si am reusit.
-Esti sigura? Exact atunci veneau din fata doi tipi, iar cum cartierul nu era prea sigur...
-Nu! Iar la auzul acestui cuvant parca magic s-a deschis usa pasagerului. M-am urcat in masina incecand sa-mi pastrez aerul arogant dar chiar nu prea mai tinea.
-Unu! De unde sti cum ma cheama? Doi! Ce cauti prin zona? Trei! Cum te cheama? M-am repezit sa-l intreb, macar sa nu mai fie un complet necunoscut care stie cum ma cheama.
-Unu! Stiu cum te cheama dupa insigna pe care o aveai acu 2 luni. Doi! Am fost in vizita la cineva. Trei! Ma numesc Damian. Multumita?
-Da. Chiar eram multumita, nu stiu de ce, dar eram, asa ca am tacut. Damian asa cum il stiam acum, trebuia sa ma obisnuiesc mai intai cu numele lui, era imbracat cu o bluza albastra inchis ce ii scotea in evidenta ochii lui absolut superbi. Incercand sa nu ma mai uit la el, mi-am mutat privirea pe bord, ma uitam la ceas, asteptand sa treaca timpul, simteam ca ma sufoc.
-De ce nu mai zici nimic?
-Ma gandeam la ceva.
-La ce?
-De ce ma vede toata lumea ca pe mesagera dracului?! Wow...sunt anticrista? Ce naiba, m-am saturat de tot!
-Eu nu te vad asa.
-Tu nu ma cunosti. Stiu ca sunt cam nesuferita uneori, dar urasc cand toata lumea se poarta asa cu mine, ma face sa ma simt aiurea, nesigura.
-Crezi in Dumnezeu?
-In mare parte nu cred in el, dar daca exista, este chior si surd.
-De ce esti asa revoltata poate ca El doar a creat lucrurile, iar ele doar si-au urmat cursul firesc.
-Nu vad ce rost are discutia despre religie.
-Tu zicei parca ceva de mesagera dracului.
-Ma rog.
-Roaga-te! Dar sa sti ca am ajuns.
-Ok, i-ti multumesc ca m-ai adus.
-Nu ai pentru ce.Pa!
-Bye!
Intr-un fel mi-a facut bine ca mi-a dat peste nas cu toata faza cu religia, daca nu cred in Dumnezeu, de ce as crede in draci?

duminică, 11 ianuarie 2009

Crimson Butterfly Dust......Intalnirea II

„Cum este posibil sa te gandesti la el? Au trecut 2 luni de cand v-ati vazut pentru prima si ultima oara? Nici macar nu-ti placea tipu...” imi tot repetam aceleasi cuvinte la nesfarsit, era ceva ce ma intriga la el, era ceva inneregula. Vream o tigara, ma rog, defapt nu vream, simteam nevoia...eram agitata, ceva imi tulbura mintea nu mai puteam dormi de aproape trei zile, acum visele erau mai dese si mai dureroase ca niciodata.
Mi-am adus aminte atunci ca era ziua unui coleg, m-a invitat si pe mine chiar mi-a si dat adresa dar eu l-am refuzat cat de politicos am putut, era destul de dragut cu mine in marea parte a timpului totusi cam asa e toata lumea, draguta cu mine, doar pe fata. Poate ca totusi mi-ar prinde foarte bine sa merg, as bea pana as cadea lata, dormind fara vise, cat de perfect ar fi. Am luat niste haine m-am schimbat cat de repede am putut, era deja ora 9, petrecerea incepuse de la 8, dar nu conteaza, vedetele apar intotdeauna mai tarziu. M-am imbracat normal, normal pentru mine (o fusta scurta neagra, un corset negru cu o bluza crem semi-transparenta larga pe deasupra, cizme inalte negre). Am luat de la primul magazin care mi-a iesit in cale o sticla de wisky, ar trebui sa se multumesca si am luat metroul pana aproape de casa lui, de acolo am mers pe jos.
Ajungand in fata blocului descopar ca are interfon, urasc interfoanele, strica toata surpriza de a te trezi in fata usii cu cineva. Dar totusi sa nu uitam ca urasc prea multe lucruri, iar partea proasta e ca sunt complet constienta de asta si chiar imi place. Faptul ca urasc atat de multe chestii ma ajuta sa-mi omor plictiseala si uneori chiar singuratata. Am sunat la interfon, Andrei, asa in cheama pe sarbatorit a fost foarte surprins de subita mea vizita. Am ajuns sus la etajul 6, am batut la usa, evident mi-a rsapuns Andrei cu un zambet prost pus pe fata sa speriata. In apartament era liniste, erau cam vreo douazeci de invitati, pe care in mare parte ii cunosteam, si toti se uitau la mine cu il felicitam pe Andrei, in sfarsit facea si el sasesprezece ani, mai urma sa-i aud „Long live the queen!” am ranjit gandindu-ma la imaginea aceasta. Oricum ma considerau ciudata si demna de bagat intr-un spital de psihiatrie, puteam sa rad si in hohote, dar am incercat sa ma abtin. Imi urmareau fiecare miscare, fiecare pas, poate ca sperau sa gaseasca vreo greseala in mersul meu de felina care-si urmareste prada prin desisul junglei.
M-am asezat si atunci au pornit muzica, era muzica comerciala, ingrozitor de plictisitoare, bine macar ca era data tare si nu-i puteam auzi soptind, barfindu-ma, poate ca si-au mai adus aminte de ceva ce sigur am facut asta vara, la naiba, sunt o legenda in carne si oase...
-Chiar ma bucur sa te vad, incepi sa intri in lumea oamenilor de rand! O voce cunoscuta a exclamat aproape strigand din cealalta parte a camerii.
Era fostul meu prieten, am si uitat cu i-l cheama, aaah, gata mi-am adus aminte Mihai, am fost cu el o saptamana, cu ceva timp in urma. Venea spre mine cu o sticla de vodka in mana, probabil era beat dupa felul cum mergea.
-Neata’! ce mai e de capul tau? Nu te-am mai vazut de o gramada de timp!
-De ce te prefaci atat, de parca chiar ti-ar pasa tie de mine?
-Incercam sa fiu draguta, dar vad ca nu merge. Esti beat, lasa dracu sticla aia!
-Nu vreau! Lasa-ma in pace!
Mi-a lasat sticla si a plecat inca clatinandu-se, aproape imi era mila de el...dar nah, nu merita. Nu avea nici un rost sa ma mai gandesc la cate suflete am distrus, asta e menirea mea in viata sa ma joc cu sentimente, sa le provoc si sa le joc. Am mai stat ceva timp pe acolo incercand sa fac conversatii simple, dar mi se pare greu, imi plac conversatiile complicate, dar restu nu le suporta, asa ca trebuie sa ma sacrific, asta e. In sfarsit Andrei a desfacut sticla de wisky, nu am putut refuza si am baut si eu cateva pahare dupa care m-am hotarat sa plec acasa, oricum eram obosita, nu foarte obosita, adica a fost doar un fel de razboi mondial, nimic mai mult. Era deja ora 1, nu mai aveam nici un fel de mijloc de transport spre casa si m-am ofticat rau de tot, am luat-o pe jos, doar dulcea liniste de la miezul noptii, si pasii mei rasunand pe asfaltul uscat in ton cu bataile inimii, realizare socanta, totusi am o inima si chiar bate. Alta realizare socanta e ca mai sunt si alti oameni pe strada. La colt era un probabil client vorbind cu o prostituata, ma gandeam sa evit cuvantul dar doamna de companie suna prea dragut.
-Hei, dulceata! Nu vrei sa vi si tu cu noi? In trei e mai bine. Imi venea sa vomit la auzul acestor cuvinte.
Am continuat sa merg, cand eram la capatul celeilalte strazi am intors capul sa ma uit daca nu cumva ma urmareau, dar din fericire nu era nimeni, am facut cativa pasi, mi-am dat seama ca deja ma dureau picioarele si mai avem drum lung de facut pana acasa imi placea sa merg, atunci cand avem adidasi, nu cizme cu toc de 7 cm. Mergeam pe trotuar tulburata de ganduri cand deodata observ ca pe strada era o masina care mergea la acelasi pas cu mine „la naiba, asta cine o mai fi? Nu-mi aduc aminte ca vre-un cunoscut sa aiba un Lamborghini negru.”
-Dominique! Si necunoscutul imi stia numele, dar vocea imi parea cunoscuta, am m-ai auzit-o candva, o voce dulce, calda, melodioasa, dar unde?...Nu cred ca e prea sigur sa te duci la ora asta pe jos acasa. Atunci am intors capul si l-am vazut pe tipul care m-a intrigat atata, cel care mi-a dat dureri de cap, trebuie sa-i trimit o felicitare, a reusit.
-Cred ca ma descurc si singura.
-Daca vrei te pot duce eu.
-Nu, multumesc, nu obisnuiesc sa ma urc in masini cu necunoscuti! Am incercat sa par cat mai inocenta posibil dar si putin ironica in acelasi timp si am reusit.
-Esti sigura? Exact atunci veneau din fata doi tipi, iar cum cartierul nu era prea sigur...
-Nu! Iar la auzul acestui cuvant parca magic s-a deschis usa pasagerului. M-am urcat in masina incecand sa-mi pastrez aerul arogant dar chiar nu prea mai tinea.
-Unu! De unde sti cum ma cheama? Doi! Ce cauti prin zona? Trei! Cum te cheama? M-am repezit sa-l intreb, macar sa nu mai fie un complet necunoscut care stie cum ma cheama.
-Unu! Stiu cum te cheama dupa insigna pe care o aveai acu 2 luni. Doi! Am fost in vizita la cineva. Trei! Ma numesc Damian. Multumita?
-Da. Chiar eram multumita, nu stiu de ce, dar eram, asa ca am tacut. Damian asa cum il stiam acum, trebuia sa ma obisnuiesc mai intai cu numele lui, era imbracat cu o bluza albastra inchis ce ii scotea in evidenta ochii lui absolut superbi. Incercand sa nu ma mai uit la el, mi-am mutat privirea pe bord, ma uitam la ceas, asteptand sa treaca timpul, simteam ca ma sufoc.
-De ce nu mai zici nimic?
-Ma gandeam la ceva.
-La ce?
-De ce ma vede toata lumea ca pe mesagera dracului?! Wow...sunt anticrista? Ce naiba, m-am saturat de tot!
-Eu nu te vad asa.
-Tu nu ma cunosti. Stiu ca sunt cam nesuferita uneori, dar urasc cand toata lumea se poarta asa cu mine, ma face sa ma simt aiurea, nesigura.
-Crezi in Dumnezeu?
-In mare parte nu cred in el, dar daca exista, este chior si surd.
-De ce esti asa revoltata poate ca El doar a creat lucrurile, iar ele doar si-au urmat cursul firesc.
-Nu vad ce rost are discutia despre religie.
-Tu zicei parca ceva de mesagera dracului.
-Ma rog.
-Roaga-te! Dar sa sti ca am ajuns.
-Ok, i-ti multumesc ca m-ai adus.
-Nu ai pentru ce. Ne mai vedem.Pa!
-Bye!
Intr-un fel mi-a facut bine ca mi-a dat peste nas cu toata faza cu religia, daca nu cred in Dumnezeu, de ce as crede in draci?