Urmatoarele doua saptamani au trecut fara evenimente importante, doar mai mult din acelasi nimic, scoala, bautele zilnice, citit, lectii, discutii rahatice, plictiseala. Doar in vinerea aceea de sfarsit de noiembrie, defapt ultima vineri din noiembrie. Dimineata in drum spre liceu am apucat si am fumat doua tigari, am mers destul de incet, iar atuci cand am intrat in clasa profesoara era deja acolo, cu toate ca mai era un minut pana sa se sune de intrare. M-am asezat in prima banca cum fac de obicei, doar ca de data asta nu am stat singura, Ivy s-a asezat langa mine, sigur dorea ceva de la mine, e genul tipic de profitoare interesata, probabil dorea sa-i fac cunostinta cu vre-un baiat din liceu care ii parea ei „tare”, vre-un baiat care cu siguranta nu m-ar fi refuzat pe mine, sau poate ca doar dadeam vre-un test azi si asa macar se punea bine cu mine vreo doua ore ca sa se revanseze pentru timpul pierdut. Nu mai vorbise cu mine de vreo trei saptamani, dar macar vorbea despre mine, obisnuia ca in pauze sa le explice curiosilor anumite obiceiuri ciudate de-ale mele cum ar fi ca am pielea atat de alba din cauza ca fac baie in apa cu gheata (cat de proasta sa fi, ce legatura are apa rece cu pielea alba) sau ca imi musc tot timpul buzele pana imi da sangele doar din cauza ca vreau sa am buze rosii, am buze foarte rosii, asa m-am nascut. Chiar ma amuzau povestile ei, erau mai bune decat ce citeam eu prin carti. Si cand ma gandesc ca atata timp sa gudurat pe langa mine, incercand sa mi se bage pe sub piele, iar acum inventeaza povesti, doar ca s-o bage lumea in seama. Absolut fantastic... eram chiar curioasa ce mai dorea de la viata mea. Deabea asteptam pauza, curioazitatea ma rodea rau de tot. Numaram secundele sa se sune o data de iesire si s-o intreb. Si in sfarsit s-a sunat si am iesit prima din clasa cu catelusa nefidela dupa mine.
-Dominique, asteapta.
-Te astept, dar misca-te mai repede! Mi-se pare mie sau te-ai mai ingrasat, asta explica multe. Nu puteam sa ma port frumos cu ea mai ales dupa cate a zis, iar acum ma pupa dinou in cur, ce dragut din partea ei, probabil azi o sa-l cam lustruiasca.
-Nu m-am ingrasat! Chiar se vede? Am pus doar un kilogram... auzind-o nu m-am putut abtine si am oftat lung, probabil urma sa am o pauza foarte lunga si nepriitoare.
-Hey unde te duci nu vi afara? Ba da o sa vin si pe afara dar deocamdata merg sa duc niste carti la biblioteca.
-Aha, deci ne vedem afara.
Acum as fi putut baga mana in foc ca vrea ceva, sigur vrea sa o ajut sa cucereasca vre-un baiat. Am mers la biblioteca sa las cartile pe care le-am citit in ultimul timp, in mare parte m-am interesat de interpretarea viselor, chiar incepuse sa ma intereseze subiectul mai ales din cauza ca nu mai avusesem parte de un somn bun de vreo doua saptamani. Cand am ajuns afara Ivy ma astepta chiar cica fusese sa-mi cumpere un pachet de tigari, ca a vazut de dimineata cand l-am aruncat pe celalalt. Faza chiar m-a enervat asa ca m-am cam repezit putin la ea.
-Pot sa stiu si eu ce mai vrei de la mine?
-L-ai vazut pe David. Si s-a uitat spre terenul de baschet, dar imi era prea sila sa ma uit, asa ca doar i-am raspuns.
-Nu, cine dracu mai e si ala?
-E un coleg nou, joaca baschet acolo si e foarte simpatic. M-am uitat spre terenurile de baschet si, sincer, nu era nimic interesant la baiatul acela.
-Daca e un coleg nou eu de ce nu l-am vazut la ore?
- El a venit deabea de ieri, iar azi nu a fost la prima ora. Poate din cauza ca nu te-a interesat, de vreo doua saptamani nu te mai intereseaza nimeni si nimic, nu ca inainte ar fi fost altfel doar ca acum e mult mai rau.
-Nici nu sti ce vorbesti, poate ca trec printr-o perioada grea, nu ai nici-un drept sa comentezi! Chiar ma deranjau cele spuse de ea, nu stia nimic, e doar o mare proasta. Deci iti place tipu?
-Da, imi place chiar foarte mult.
-Asta zicei si de ultimul.
Si am plecat fara sa o las sa mai zica ceva, m-am dus sa ma asez pe bancile de langa teren. Nu aveam de gand sa i-l las ei pe tip, nu merita o asemenea ofranda din partea mea. Tipu nu era foarte frumos sau ceva de genu, dar nu era nici urat. Macar juca baschet bine, l-am studiat putin, ma puteam sacrifica sa fiu un timp cu el macar doar ca sa ma razbun pe Ivy, o merita din plin.
Aveam motivele mele pentru a ma aseza pe banca aceea, acolo avea David lucrurile. Cand s-a sunat de intrare a venit sa-si ia lucrurile, trebuia sa il cuceresc, doream ca prietena mea draga Ivy sa explodeze de invidie. Continuam sa ma prefac ca citesc si tineam cartea in fata, iar cu coada ochiului il privem cum si lua lucrurile asa ca atunci era sansa mea.
-Deabea ai venit si deja te-ai apucat de chiulit?! Am incercat sa-si zambesc cu cel mai seducator zambet care il puteam avea si se pare ca am reusit tipu chiar nu stia ce sa zica.
-Inca nu m-au trecut in catalog si nu am absente, deocamdata...
-Aha, am inteles! Dominique, incantata de cunostinta!
-Stiu cum te cheama, esti o vedeta pe aici!
-Da, ma rog, dar totusi nu mi-ai zis cum te cheama pe tine.
-David.
-La ora asta vi, David?
-Da, vreau s-o cunosc pe diriginta. Si am pornit amandoi spre clasa. Unde aveam ora?
-In laborator.
Am intrat in clasa, Ivy statea in prima banca cu o alta proasta din clasa si ma urmarea cum mergeam langa David, el s-a asezat intr-o banca pe randul din mijloc.
-Pot sta langa tine?
-Da, sigur. Oricum inca nu sunt prea e nimeni interesat sa stea cu mine.
-Stiu cum e...
-Da? Dar cum? Esti foarte populara si pari foarte de treaba.
-Nu sunt populara intr-un sens foarte bun, adica prin liceu s-au creat deja legende destul de ciudate cu privire la mine. Iar atunci am zambit amandoi.
-Am auzit si eu cateva...
Iar privirea lui Ivy - nepretuita. Chiar imi placea ca in momentul acela probabil ma ura si stiam ca fierbe. A fost destul de usor sa am atentia neconditionata a lui David. Parea simpatic, cu rasul lui potrivit, parul tuns destul de scurt si un saten deschis, la lumina chiar blond, iar ochii erau un caprui fluid. Era foarte usor sa vorbesc cu el, inca nu ajunsese sa ma critice si sa ma judece ca restu. Cum s-a sunat de pauza Ivy ma strigat si tras intr-o parte. Probabil aia fusese cea mai lunga ora din viata ei, ma amuza cum nu-si putea controla nervi, toata ora batuse din picior si o punea pe colega ei de banca sa se uite la noi. Iar acum urma furtuna cu tunete si fulgere...
-Ti-am zis sa ma ajuti sa-l cuceresc eu, nu sa te dai tu la el!
-De ce asa rea? Ma doare capul, te rog lasa tonul mai jos...
-De ce faci asta?
-Ce fac? Nu am facut nimic. Nu am nici cea mai vaga idee de ce ma acuzi. Cat de mincionasa eram, stiam ce dorea de la mine, probabil sa nu mai vorbesc in viata mea cu David.
-Crezi ca eu nu am vazut cum te uitai la el?!
-Cum ma uitam la el? Despre ce naiba vorbesti?
-Las-o balta! Dar sa nu mai indraznesti sa te apropii de el!
-Presupun ca nu sti ca nu ai nici un drept sa-mi ceri vreodata ceva, mai ales dupa cate mi-ai facut. Cine ti-a dat dreptul tie sa mergi sa inventezi povesti fantastice despre mine? Si cum indraznesti, dupa saptamani intregi fara sa mai schimbi un cuvant cu mine, sa vi sa tipi la mine si sa ma mai si faci nesimtita!
Ma stia o persoana destul de calma mai ales din cauza ca pana azi nu mai tipasem niciodata la ea. A fost chiar speriata de rabufnirea mea nevrotica, dar o merita. Acum ochii ei sclipeau cat pe aci sa planga, cred ca si-a dat si ea seama de asta si a luat-o la fuga spre baie. Ora urmatoare nu a venit, probabil inca plangea in baie, aia era ultima ora asa ca in ziua aceea nu am mai vazut-o, si intr-un fel mi-a parut chiar bine, doar fata ei ma enerva mai tare.
-Neata! -Hei, buna, te-am sunat ca vream sa te intreb daca vi azi in Silver. Vi?
-Da, o sa vin pe la 9.
-Bine vorbim atunci, te astept. Pa!
-Pa!
As fi putut jura ca dupa ce s-a intamplat ieri nu mai avea de gand sa vorbeasca cu mine vreodata. Pot sa-mi imaginez doar doua motive pentru care m-a sunat sa ma scoata in oras. Unu vrea sa se razbune sau doi vrea sa se puna bine cu mine ca sa i-l las pe David. Totusi sa nu uit ca ea este genu de persoana care tanjeste dupa orice frantura de popularitate, iar statul dupa coada mea o facea destul de populara. Eu doar doream sa ma destind asupra unui pahar de alchool, asta a fost singurul motiv pentru care am acceptat nu din cauza ca sa simteam vinovata ca ii fransesem inimioara cu cuvintele mele malitioase. Oricum imi facusem planuri de dimineata ca seara sa merg in Silver.
Ma simteam aiurea, nu stiu de ce, dar era ceva care ma framanta si oricat de mult m-as fi gandit nu reuseam sa ajung la miezul problemei. Stateam pur si simplu intinsa pe podeaua rece, uitandu-ma pe tavan, cautand greseli in textura sa rigida. Cand m-am uitat la ceas era deja sapte jumate asa ca mi-am luat zborul pe jos spre localul cu pricina. Am ajuns acolo la noua fix pentru prima oara ma deranja ca trebuia sa inlocuiesc vantul de toamna tarzie inca timid si linistea intunericului cu aglomeratia si zgomotul care vesnic murmura peste muzica cu ambitii de rock in Silver. Acesta e locul unde gasesti oameni de toate tipurile, punkeri, rockeri, metalheads, emo etc. Am deschis usa si am intrat intr-o incapere in care puteai taia fumul cu cutitul, o incapere cu multe fețe cunoscute, doar fețele. Numele au fost intotdeauna relative pentru mine, cu toate ca ei toti ma cunosteau pe mine sau aveau pretentia de a ma cunoaste. Ei in schimb imi stiau doar numele, restul e doar ca o alta carte necitita. Mai intai m-am indreptat spre bar. Barmanul era un tip de vreo 19 ani destul de inteligent pentru a ajunge doar barman intr-un loc ca acesta. Avusesem cu el uneori chiar discutii interesante, dar acum chiar nu avem chef de el sau de oricine altcineva.
-A trecut o vesnicie de cand nu te-am mai vazut!de sambata trecuta, cred... Ce ti-ai propus sa bei ceva in seara asta?
-Imi dai te rog o bere, deocamdata.
-Deocamdata, da, presupun ca asta e doar inceputul, nu? Mi-a zis desfacand sticla.
-Doar inceputul, multumesc.
M-am intors cu fata spre mese, sa pot studia localul, s-o gasesc pe Ivy. Ea era la o masa mai in spate impreuna cu doi baieti, mi-am facut datoria si am fost sa-i salut. Discutau ceva despre scoala si despre un concert ce a avut loc cu cateva zile in urma, nimic important, nici macar nu doarem sa-i aud. Ivy intelegea chiar mai putine decat mine, ea nu a fost pasionata niciodata de muzica rock, iar tipi erau rockeri, ea doar aproba cele spuse de ei, incercand sa para ca stie ceva. Dar ochii o tradau, ei erau atat de neatenti incat nici macar nu-si dadeau seama ca ea e total pe langa subiect. Eu nici macar nu vream sa-i aud, nici macar nu ma prefaceam ca-i aud, stateam cu capul pe masa, ma gandeam in gol, incercand sa-mi savurez berea si tigarea. Ivy continua sa-mi arunce din cand in cand niste priviri pline de scarba si invidie, chiar ma deranja, simteam nevoia de o pauza. M-am prefacut ca-mi suna telefonul si am iesit in sfarsit. In timp ce deschideam usa am simtit cum aerul dulceag dar rece imi inunda plamanii. Pe langa lovitura aerului euforic, ma mai lovit ceva, un gol de marimi gigantice in stomac si un usor fior pe sira spinarii.
In fata mea pe trapta unei case de vis-a-vis statea nemiscat Damian. Parea suparat sau poate ca doar se gandea la ceva, statea cu fata in maini si se uita in jos, nemiscat. Inca tineam telefonul la ureche pentru a continua mica sarada, dar in momentul acela l-am bagat in buzunar fara sa ma gandesc si am facut un pas involuntar. Inca nu ma observase sau cel putin asta credeam, am mai facut cativa pasi cat de usor puteam nu doream sa-si dea seama ca sunt acolo. Am ajuns in fata lui si ma uitam la el fara sa zic nimic, chiar nu stiam ce sa-i zic, nu doream sa-i intrerup cotropeala de vise. Dar atunci a ridicat fata si se uita la mine, am incercat sa zic ceva inteligent, dar tot ce am putut spune a fost:
-Buna! Cat de lipsita de inspiratie pot sa fiu uneori, de ce mi se intampla asa ceva!
-Buna! Mi-a raspuns cu jumatate de gura, fortand un zambet.
-Pari suparat s-a intamplat ceva?
-Nu, doar ma gandeam la... chiar nu conteaza
-Daca zici tu ca nu conteaza, oricum nu vream sa te intreb. Ce faci aici, afara?
-In general cam in fiecare seara trec pe aici, te-am vazut sambata trecuta si m-am gandit ca te gasesc si acum.
- Asadar, imi cam sti programul? In curand o sa cred ca ma urmaresti.
-Nu doar a fost pura coincidenta.
-De ce nu ai intrat?
-Urasc locurile foarte aglomerate, simt ca ma sufoc.
-Am inteles...
- Nu vrei sa ne plimbam si sa mai vorbim? tocmai cand doream sa ma intorc sa intru ma intrebat in cel mai rugator si suav glas pe care l-am auzit vreodata, cum as fi putut refuza, simplu nu as fi putut face asa ceva.
-Da, sigur, stai sa merg sa-mi iau lucrurile.
-Te astept aici.
Mi-am luat la revederea cu o minciuna jalnica de la tovarasii mei de bautura, mi-am luat jacheta si am plecat. Ajungand afara mi-am dat seama ca Damian se mutase mai spre capatul strazii si inca ma astepta.
-Cu ce scuza le-ai zis ca pleci?
-M-a sunat maica-mea ca trebuie sa merg acasa, din cauza ca are ceva treaba cu mine.
-Pare destul de convingator.
-Dar de ce trebuie sa para convingator?! Doar nu vrei sa ma omori si ei nu trebuie sa stie de tine, nu? Am incercat sa par chiar ironica cu fraza asta, iar el trebuia sa fie amuzat, dar nu s-a intamplat asa ceva.
-Nu am ganduri criminale, poti sa stai linistita.
-Oricum stateam linistita, mai devreme am glumit si nu stiu de ce dar imi inspiri incredere. Acum pe unde mergem?
-Spre nicaieri...
-Pe unde e nicaieriul asta?
-Defapt ma gandeam sa mergem intr-un parculet, este aproape, dar nu cred ca-l sti.
-Stiu cam toate parcurile din zona.
-Pe asta crede-ma, nu-l sti!
-Hai sa vedem!
Am mers putin in liniste. Cu toate ca era deabea ora zece, strazile erau cam pustii. Doar in departare se mai auzeau masini trecand, claxonand, franand...
-De ce crezi ca toata lumea te uraste?
-Poftim? Nu stiu unde era mintea mea, dar oricum nu auzisem ce a zis.
-Mi-ai zis ultima oara cand ne-am vazut ca toata lumea te uraste. De ce crezi ca se intampla asta?
-Chiar nu stiu, si eu imi pun aceea intrebare zilnic. Asa a fost dintotdeauna, cand eram mica mama zicea ca e invidie, dar auzind asta am inceput sa ma port si urat cu cei care cica ma invidiau, iar asa cu timpul au ajuns sa ma urasca si mai mult.
-Eu cred ce te urasc mai mult din cauza ca nu te inteleg, oamenilor in general le e frica de ceea ce nu inteleg.
-Mai cred ca tinand cont de faptul ca nu am avut niciodata prieteni, nu sufar de efectul de turma si incerc sa nu depind de nimeni. Cred ce ei urasc ce eu nu sunt una de a lor si nici macar nu incerc sa fiu. Atunci a zambit, expresia lui parea uimita de ceea ce ziceam.
-Dar esti si foarte dorita in acelasi timp...
-Doar fizic. Dar tot nu inteleg cum se poate sa-mi poarte sentimente atat de contrastate?
-Cam cat de des te uiti in oglinda?
-Destul de des. Dar nu vad ce relevanta are.
-Sunt usor de manipulat cu frumusetea ta salbatica, se simt ademeniti de ochii tai atat de verzi care sugereaza o rautate inafara limitelor, ai observat cum aproape nimeni nu-ti poate sustine privirea mai mult de cateva secunde? Buzele prea rosii, parul brun si pielea atat de alba. Orice om normal la cap se simte atras de asa ceva.
-Am inteles ce vrei sa spui. Dar ce rost are?
-Nu prea are, doar incercam sa te fac sa intelegi ceea ce vad ei in tine. Oamenii sunt fiinte superficiale, adora doar ceea ce este frumos.
Atunci am tacut, eram absolut uimita de felul cum vorbea, doream sa cred ca-l inteleg, stiam ce dorea sa spuna, o simteam pe pielea mea, traiam zilnic cosmarul in care toata lumea ma judeca si se uiatu doar la coperta. Damian e singura persoana care cel putin incerca sa citeasca cartea si cred ca o si intelegea. Totusi inca era ceva ciudat in legatura cu el. Poate ca el ma putea citi pe mine, dar el nu-l puteam citi pe le deloc, e singurul om pe care nu-l inteleg, nu-l cunosc. Atunci am realizat ceva ciudat, cum era posibil ca o persoana atat de complexa sa fie tot timpul singur, nu-l mai vazusesm vreodata vorbind cu altcineva inafara de mine. Spre deosebire de el eu ream doar singura psihic, el era si fizic. Aproape ca vedeam cat de mult sufera, zambetul sau cald ascundea o singuratate arzatoare.
-De fiecare data cand te-am vazut erai singur. De ce?
-Nu esti singura persoana care nu are prieteni.
-Mi-am dat seama de asta, dar totusi nu te-am intrebat daca ai prieteni sau nu, te-am intrebat de ce esti asa singur?
-Nu ies prea mult in societate.
-Nu te duci la liceu sau facultate? Sau macar ceva in genu?
-Nu.
-Da cati ani ai?
-Optsprezece.
-Nu te duci la liceu?!
-Am fost acu' ceva vreme.
-Ok. Mi se parea ceva putred la mijloc, deci e evident ca nu a fost dat afara din scoala sau ceva de genu, pare inteligent. Dar oare ce s-a intamplat? Ajunsesem in fata unei porti mari de metal, pe care o mai vazusem de multe ori, treceam pe acolo cel putin o data pe saptamana, dar chiar nu ma gandisem niciodata la ce este dincolo de poarta.
-Am ajuns. Vezi? ti-am zis eu ca nu sti parcul asta, defapt nici macar nu este parc, este doar o gradina. A deschis poarta cam veche si ma poftit inauntru.
Intrand am observat in mijloc o fantana arteziana inconjurata de un mic elesteu. Acesta avea o apa stralucitoare sub lumina stelelor si cu niste nuferi mari si abi ca zapada. Nu puteam crede ca erau infloriti in noiembrie, am facuti cativa pasi sa vad dak chiar sunt reali si mia-m dat seama ca era chiar cald. Gradina prezenta o inlantuire de alei, decorate pe margini cu statui infasurate in flori rosi, fantana in mijloc, pe margine cateva banci cu un desing ciudat si multi pomi. Superbele statui din marmura alba pareau chiar vechi, iar florile crescute pe ele preau minste trandafiri minuscului de culoarea sangelui.
-Este uimitoare! Dar cum este posibil sa fie flori in luna noiembrie?
-Proprietarul e un om bogat, care a investit foarte mult intr-un sistem de incalzit in aer liber, dar toata gradina este acoperita.
-Acoperita de ce? Nu vad nimic care s-o acopere.
-Chiar asta este ideea sa nu se vada, e un fel de panza transparenta, iar curentii de aer cald circula doar pe dedesub.
-Geniala idee! Dar acolo ce este? Atentia imi fusese atrasa de doua coloane in stil doric ce se aseamana cu intrarea intr-un sanctuar.
-E un labirint. Nu te sfatuiesc sa intri, e foarte greu de iesit.
-O sa vad eu intr-o zi cat de greu e de iesit.
Ne-am asezat pe banca. Imi era ingrozitor de somn, iar linistea care se pusese ca un zid era prea gratioasa ca sa incerc s-o tulbur, chiar imi doream sa dorm. Atunci mi-am adus aminte de vise care mi-au trecut prin corp ca un scurt soc electric.
-Pari obosita!
-Sunt foarte obosita, nu am dormit prea bine de vreo doua saptamani, iar asta ma face si mai irascibila.
-De ce nu ai dormit bine?
-E o poveste lunga.
-Am timp.
-Bine, incerc s-o scurtez cat mai mult posibil. Am niste vise foarte ciudate care ma sperie si incerc sa nu dorm mai mult de trei ore dupa care fac o pauza dupa care dorm dinou trei ore.
-Dar de ce trei ore?
-Atunci incep visele, stiu ca e ciudat si ca in general visele incep dupa ce te odihnesti complet, dar eu incep sa visez dupa vreo trei ore oricat de obosita as fi.
-Ce presupun visele?
-Ar trebui sa te multumesti ca esti singurul care stie despre ele. Dar acum mai vrei sa sti si ce vise sunt?
-Da, nu te supara, dar chiar sunt curios. Nu e nevoie sa mi le povestesti.
-Prefer sa nu-mi aduc aminte si oricum nu au nici un inteles, am incercat sa le interpretez, dar chiar nu a iesit nimic.
-Cand o sa vrei sa vorbesti cu cineva, sa sti ca am intotdeauna timp si chiar mi-ar place sa aflu de visele tale.
-Promit ca o sa-ti povestesc intr-o buna zi. Deocamdata imi dai numarul tau de telefon, poate mai iesim, ca doar nu mai astept pana ne intalnim din pura coincidenta data viitoare.
In timp ce-mi scria numarul de telefon de o foaie de hartie, un cascat nesimtit s-a materializat pe fata mea, s-a uitat la mine si a suras dulce.
-Vrei sa te duc acasa? Am masina dupa colt.
-Bine, hai sa dam coltul! Nu parea foarte bucuros de exclamatia mea, dar s-a ridicat dupa banca si am mers amadoi spre masina in liniste.
M-am asezat pe scaunul comod si motorul a pornit cu murmurul sau discret. Imi placea cum treceam cu viteza silentioasa pe langa vitrine luminate si oameni preocupati de ale lor, era hipnotizant, si cred ca am adormit. Urmatoarea mea amintire este ca m-am trezit duminica la pranz in camera mea, dormisem paisprezece ore fara intrerupere, fara vise...
Initial am avut impresia ca totul a fost doar fructul imaginatiei mele, dar nu a fost asa, chiar ma intalnisem cu Damian, aveam dovada. Atunci cand m-am ridicat din pat sa dau drumul la calculator pe birou era o hartiuta cu un numar de telefon, iar sub numar era scris ''Ma poti suna oricand, Damian''.
