Demonul meu

Stau si nu ma pot misca, am fost cuprinsa de o amorteala coplesitoare aproape, k o nesimtire, ce ma arde ingetata din interior spre exterior. Ma aflu intr-un fel blocata pe podeaua rece, arctica a casei mele, invaluita de atingerea comoda, catifelata a perdelei, privind prin peretele de sticla la bezna severa de afara, usor eclipsata de lumina unor casa in departare. Nici macar luna nu a avut curajul necesar pentru a se arata cu serenitatea sa, intr-o noapte ca asta. Asa de rece, vantul ma imbratiseaza cu suflarea sa, dar si calda, cu aburi scuipati de pamantul ars de soare in timpul zilei, o noapte scoasa din cuptor, dar inghetata de briza, o noapte misteriosa, cu aroma de tigari scumpe... Iar mintea mea se lasa purtata departe pe aripile imaginatiei mele, impinse de suflul vantului, lasandu-mi un gol imens, ce imi impinge si sufletul si gandurile, departe, la el, irealizabil de departe... iar corpul meu ramane vesnic rece ca si inima mea glaciala, dar gandindu-ma la el totul s-a topit, si a ramas doar un gol abisal imposibil de umplut cu altceva decat el...
Un fulger s-a materializat pe bolta intunecat a cerului, urmat de un tunet ce mi-au transmis un fior prin corpul, un scurt soc usor electrizant, ce mi-a mai dat putina viata, sau mai bine zis m-a trezit din nesimtire, dar totusi am ramas fara vointa, fara vointa de a mai lupta impotriva sa si a amintirilor sale, a sarutarilor sale dulci ce ma coboara in rai si a atingerilor sale placute ca ale perdelei ajutate de vant. Pentru mine o simpla imagine a sa imi complica ingerii in desfrau, el e demonul meu bland, cu chip de inger, cu ochii albastri, un portal spre vazduhuri necunoscute, o fereastra spre sufletul sau meschin. In incercarea de a ma desprinde de imaginea sa ce-mi complica viata, mi-am indreptat atentia spre lumea de afara, unde totul parea la fel de mort ca si mine, doar un domol fosnet de la frunzele copacilor razbatea prin intuneric spre mine, prevestindu-mi primii stropi de ploaie. Iar concentrandu-ma cu forte inumane in incercarea esuata mea de a-l uita, undeva in depatare un alt sunet m-a lovit cu o brutalitate grea, oameni traindu-si vietile lor mizere fara sa stie ceva de mine si de durerea mea intolerabila, curmata de o nesimtire si mai ingrozitoare. Si deodata am realizat cat de singura si nejutoarata sunt in acest univers, cu fiecare picatura de ploaie accentuand aceasta afirmatie...dar in momentul acela eram scufundata adanc in constiinta mea si cred ca am adormit intr-un final...visandu-l pe el, ca in fiecare noapte, dar de fiecare data diferit...si era ingerul meu...

luni, 11 august 2008