From Dusk Till Dawn

M-am trezit si este iar dimineata, nici nu pot concepe trecerea timpului...uneori ma intreb cand au trecut acei 15 ani si 4 luni, ce reprezinta viata mea, nici macar nu am prea multe amintiri frumoase sau triste, de parca pana in acest moment nimic nu ar fi existat, iar asta ar fi prima dimineata pe care o traiesc cu adevarat, dar cred ca si ieri, si cu o zi inainte, gandeam acelasi lucru...probabil si maine soarele va rasari si o s-o iau de la inceput...o noua zi, o noua sansa...
M-am uitat la ceas din pura obijnuinta, dar inca nu realizasem ca era intuneric afara, era ora 5:30 a.m., ar fi trebuit sa ma culc la loc, dar cum am pus capul pe perna moale si usor parfumata cu nenorocitul meu de parfum incredibil de dulce, care parca o ramas prizonierul pufului si nu mai poate scapa, mi-am dat seama nu aveam stare sa ma mai ascund in lumea viselor care pana acum m-a salvat de prea multe ori de cruda realitate. M-am imbracat cu primele haine pe care le-am gasit, o pereche de blugi rupti, un tricou, si mi-am luat zborul... Am luat-o incet spre centru, prin parc si ratacind pe strazile uitate de lume. Era ora 6:11, cand ma aflam pe podul din parcul Tineretului, admirand rasaritul soarelui, era atat de frumos incat parea ultimul, razele sale molesitoare se ravarsau pe pielea mea prea palida, iar vantul usor si cald de vara ma imbratisa cu caldura sa exaltatoare, ce ma umplea de viata.
Era aproape ora 7 cand m-am despartit de parc si de desertaciunea de care era cuprins la ora respectiva... din nefericire am ajuns din nou printre oameni, majoritatea erau grabiti sa gaseasca acel lucru pe care nici nu stiu ca il cauta cu disperare...parca mergeau in somn incercand sa ajunga nicaieri, speriati sa ajunga in vreun loc anume, iar eu eram acolo, printe ei, si le studiam fiecare miscare si sunet, incercand sa-i inteleg chiar daca imi parea un lucru imposibil...
Si am mers, si iar am mers, fara sa-mi dau seama unde ma ghidau propriile mele picioare, in momentul respectiv eram pe la Unirii cand am auzit un sunet usor cunoscut, parea ca vine de la un telefon, defapt am recunoscut si melodia era "Paul Van Dyk & Rea - Let Go", defapt era telefonul meu, nici nu stiu cand l-am luat, probabil era in buzunarul pantalonilor cand i-am imbracat, cu ocazia asta mi-am cotrobait prin buzunare sa vad ce am m-ai luat cu mn (un pachet de tigari Marlboro Filter plus, o bricheta, castile, o bacnota de 50 RON si un briceag, toate pot fi foarte folositoare din fericire).
Era aproximativ ora 9, iar eu ma plimbam de nebuna, cred ca eram pe Selari, ador stradutele acelea, parca scoase dintr-o poza din secolele trecute, mi-am aprins o tigare, dupa care alta si alta, minutele treceau, orele treceau, eram pe Calea Victoriei si treceam pe langa fosta mea scoala, unde am petrecut sau mai bine zis pierdut 8 ani din viata mea. Ascultand obijnuita mea muzica de omorat gandacii, adica rock, mi-am dat seama ca imi era foame si m-am oprit la Snack Attack de unde mi-am luat o cafea si ceva de mancare, le-am savurat intr-un gang din zona, unde ma mai furisam in timpul orelor la un fum, imi aduceam aminte de discutiile pe care le aveam cu colegii si momentele amuzante...doar niste simple amintiri, niste fractiuni de timp pastrate in mintea mea pentru o perioada de timp, pana cand probabil o sa le uit. Mi-am continuat drumul in sus pe Calea Victoriei, trecand usor printre ale fiinte, care si ele trec tot asa usor prin viata ca niste fantome, sunt sigura ca asta eram si eu pentru restul omenirii o fantoma, defapt cred ca asta eram eu si pentru mine...o simpla fantoma, uitata de soarta.
Cand m-am trezit din nesimtirea mea, la realitate, am uitat de discutiile mintii mele despre bine si rau, despre iad si rai, cand mi-am amintit ca totusi traiesc, si trebuie sa profit de viata cat mai mult posibil eram in Herastrau si era deja ora 18:12...
Am luat-o inapoi incet sper casa, dinou inecata in visele mele fara sfarsit, in discutiile cu mine insumi, incercand sa-mi aduc aminte ce am mai facut in acele cateva ore, pe care nu le-am mentionat...
Era ora 20:15 cand eram dinou pe podul din Tineretului doar ca de data asta ma lasam cuprinsa frumusetea apusului, ce ma lasat invaluita in tenebrele sufletului meu, cu aceleasi intrebari fara raspuns, intrebari pe care nici nu le pot formula corect, fara sa-mi pun alte intrebari si mai ciudate...
Am ajuns acasa pe la ora 21, am pus capul pe perna, iar parfumul meu cel dulce dinou m-a cuprins, si am adormit in cel mai adanc somn posibil, incercand sa-mi amintesc ca maine dinou va rasari soarele cu o noua zi in fata, o noua sansa, si ca apune intr-un final invins de bezna noptii la fel ca si gandurile mele...iar eu maine ma voi trezi cu un gand pierdut, cu amintiri dintr-o alta viata...

vineri, 8 august 2008